La şase săptămâni de la plecarea discretă în eternitate – duminică, 12 iulie 2015 -, părintele ANDREI TODORUŢ continuă să ne întindă punţi spre ocrotire, să reverse asupra fiilor săi duhovniceşti îndemnurile şi grija atotbinefăcătoare ca dintr-o nestinsă candelă a iubirii.
S-a născut la 17 iulie 1922, din părinţii ţărani Ambrozie şi Iuliana, în satul Băbdiu, comuna Bobâlna, judeţul Cluj. Prin căsătoria cu Ana Revnic din Tiocu de Jos, a întemeiat o familie binecuvântată cu fii, nepoţi şi strănepoţi. Personalitate cultivată, cu studii la Academia Teologică din Cluj şi cu studii nefinalizate în medicină, preotul Andrei Todoruţ era atent la mesajele culturale, etice, estetice, formative. A înţeles „chemarea sfântă” şi a străbătut urcuşul spre împlinirea ei, făcându-se tuturor toate prin evlavie, răbdare, blândeţe, cu duhul înţelepciunii. A lucrat cu har spre binele tuturor – familie şi credincioşi de oriunde. A pătruns cu mintea şi sufletul adevărurile de credinţă şi le-a făcut cunoscute, alegându-şi ca îndreptar scrisorile pauline. Prin clarviziune şi dreaptă cumpătare, a ocolit primejdiile privării de libertate într-o vreme când forţele răului râvneau la îngenuncherea preoţilor. A dobândit o experienţă de viaţă bogată, valorificând ce i-a oferit ca zestre spirituală familia, şcoala şi îndelungata slujire ca preot (1946-2015) în comunităţile rurale din Ţara Lăpuşului (Cupşeni, Lăpuşul Românesc, Larga, Suciu de Sus, Groşii Ţibleşului), apoi în Ilba şi Ilba Handal.
În vremuri neprietenoase, nici încurajatoare pentru preoţi şi credincioşi, cu binecuvântarea părintelui Andrei Todoruţ, biserica ortodoxă din Ilba şi-a înnoit înfăţişarea prin lucrări de reabilitare – reparaţii, zugrăvire, pictură, iconostas nou, clopotniţă nouă, gard împrejmuitor. Biserica având hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost resfinţită, la 13 iulie 1997, de I.P.S. Iustinian, Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului. Ca preot tânăr sau nonagenar, părintele Andrei a liturghisit şi a adus prin fierbinte rugăciune, ziua şi noaptea, alinare multora dintre cei care şi-au plecat genunchii sub patrafirul Sfinţiei Sale şi au vărsat o lacrimă, încercaţi de suferinţe, nedreptăţiţi, împovăraţi. În alcătuirea şi rostirea cuvintelor de învăţătură rămâne un model. Se remarca prin mesajul esenţializat, concis. Memorabile în acest sens sunt alocuţiunea de la târnosirea bisericii din Ilba, în 1997, cu participarea I.P.S. Iustinian, şi ultima predică rostită în 26 aprilie 2015, la slujba hramului acestei biserici în care a slujit ca preot paroh 44 de ani, din 1962 şi până la pensionare, în 2006.
Şi-a zidit, prin cuvânt şi faptă, un templu al neuitării. Aşezând cărămidă lângă cărămidă, a pavat calea cea dreaptă spre mântuire pentru credincioşii ilbeni şi pentru cei veniţi să-l cerceteze, să primească o încurajare. Mulţi, până când, în tăcere, a păşit în veşnicie. Cu energie, a trudit şi a reuşit ca, din câţi i-au fost încredinţaţi, să nu piardă pe cale pe niciunul. Răsplăteşte-i, Doamne, jertfa şi ostenelile, dăruieşte sufletului Său cununa fericirii veşnice şi fă-l moştean al Împărăţiei Tale.
prof. Lotica VAIDA
şi prof. Simion VAIDA
