Sute de credincioşi au participat la hramul mănăstirii greco-catolice „Adormirea Maicii Domnului” din satul Prislop, comuna Boiu Mare. Praznicul a fost organizat de preotul-stareţ Irineu (Ioan Bârle) şi de vieţuitorii mănăstirii. Au fost prezenţi 25 de francezi.
Am intrat în perimetrul lăcaşului de cult printr-o poartă, pe o alee mărginită de flori mirositoare. În faţa bisericii, ne-a întîmpinat statueta Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul în braţe. Sfînta Utrenie urmată de Sfînta Liturghie au fost oficiate de preotul-stareţ Irineu, împreună cu un sobor de preoţi, diaconi şi cîntăreţi bisericeşti. Stareţul a predicat: „Trebuie să învăţăm să ne respectăm şi să nu uităm lucrurile sfinte ale vieţii, pentru că acolo găsim răspunsuri la multele întrebări. Rătăcim în lumea aceasta ca să ne urmăm destinul, dar niciodată să nu uităm de braţele mamei.”
Mănăstirea de la Prislop găzduieşte 64 de tineri sub 18 ani. Principala activitate a mănăstirii este să ajute oameni care trec prin momente de cumpănă. Rugăciunea, împletită cu munca zilnică, face ca această mănăstire să fie deosebită. În final, poporenii au primit caserole cu sarmale şi felii de cozonac cu nucă.