Interviu cu Voicu ENĂCHESCU, preşedintele ANCR, dirijorul corului „Preludiu”
Maestrul Voicu Enăchescu este cotat printre cei mai prestigioşi dirijori de cor din România. În cei aproape 50 de ani de dirijorat, a condus corul Universităţii Bucureşti, corul Casei de Cultură a Studenţilor şi a fost invitat să dirijeze cele mai reprezentative formaţii corale ale filarmonicilor din ţară: Iaşi, Craiova, Timişoara, Bucureşti, dar şi din străinătate. În 1972, înfiinþeazã Corul de camerã „Preludiu”, cor de elitã, cu care a participat la numeroase turnee, concursuri şi festivaluri internaþionale (România, Europa, Rusia, SUA, China etc.), impunând un deosebit professionalism, fiind declarat unul dintre cele mai bune coruri profesioniste. A fost invitat în numeroase jurii naţionale şi internaţionale şi a lucrat în sistem „atelier” cu formaţii din Franţa, Olanda, Germania, Spania, SUA. Din 1991 este directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti, instituţie profesionistă de spectacole şi turnee artistice, aflată sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, „pentru promovarea culturii”. Este preşedintele juriului Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan” de la prima ediţie.
– Este al cincilea an de când, la început de septembrie, la Baia Mare, are loc Festivalul Internaţional Coral “Liviu Borlan”. Întrebarea pare superfluă, dar necesită un răspuns: este nevoie de festivaluri?
– Avem nevoie de festivaluri corale, mai ales în acest moment, ca de aer, fiind singura modalitate de a atrage către acest gen, urgisit în ultima vreme, oameni cărora să le placă muzica corală. Prezenţa formaţiilor pe scenă, fie că sunt mixte, grupuri corale, grupuri vocale, înseamnă, mai întâi, o educaţie vocală şi apoi armonizare.
– Aveţi o activitate de peste 45 de ani în arta corală. Cum se vede, privind în timp, arta corală?
– Se vede într-o oarecare degringoladă. Începută după 1989. Înainte de ‘89 a existat un festival, atât de hulit şi blamat acum– Cântarea României – , uitându-se, de fapt, că ideea a fost lansată de Fundaţia Regală, de Carol al II-lea, nu de… conducătorul iubit. Pentru faptul că a fost catalogat ca o manifestare exclusiv politică, a devenit o manifestare care s-a dorit ştearsă total din memoria timpului. Am fost în juriu la o fază finală, pe ţară, cu tot felul de coruri. Câte coruri credeţi că au fost acolo?
– Sute, bănuiesc.
– 268 de coruri. Din păcate, mişcarea corală, cu tradiţie în România, s-a diluat văzând cu ochii după 1990. Tocmai din cauza blamării „Cântării României”. Trebuie să spun că participarea acolo însemna interpretarea a patru piese, dintre care una era obligatoriu să fie… de partid. În rest, se cântau madrigale, muzică românească, mari compozitori… Din păcate, s-au desfiinţat formaţii corale de tradiţie, care funcţionau pe lângă casele de cultură, în întreprinderi, sau la sate… Au rămas, însă, din fericire, cei care erau îndrăgostiţi de muzica corală. După 1990, aceştia s-au strâns în jurul bisericilor şi aşa a crescut numărul corurilor bisericeşti.
– Este un avantaj, un dezavantaj?
– Şi aceasta este o formă de educaţie muzicală corală. Chiar dacă repertoriul este limitat. În biserică n-ai cum să cânţi altceva decât muzică religioasă. Dar bine că au rămas oamenii care să iubească muzica. Şi să-i înţeleagă rostul.
– Ce îi trebuie unui cor ca să ajungă la sufletul oamenilor?
– Sensibilitate, mai întâi de toate. Puterea de a transmite ceva. Cântatul degeaba nu face bine nici muzicii şi nici spectatorilor.
– Depinde şi de repertoriu?
– Sigur că depinde. Dacă ar face cineva un experiment de genul acesta, cu concerte diferite, cu repertorii diferite, imediat s-ar vedea care este reacţia publicului. Piesele mai accesibile plac mai mult. Aici pe primul loc se înscriu prelucrările folclorice. Sunt de-ale noastre. Dar asta nu înseamnă să apelezi doar la ce este uşor şi accesibil. Trebuie să avem grijă şi ce-i dăm publicului. Trebuie făcută o selecţie.
– Dacă ar fi să facem o paralelă între muzica românească şi creaţia din afară, cam pe unde s-ar situa creaţia corală românească?
– E foarte grea întrebarea, dar pot să răspund fără nici un fel de ezitare. Muzica corală românească, după părerea mea, se situează pe primele locuri în creaţia muzicală contemporană şi nu numai contemporană. Muzica corală românească e foarte bine primită. Oriunde mergem în străinătate, publicul rămâne surprins de calitatea compoziţiilor şi toată lumea ne întreabă: asta e muzica voastră?
– Din păcate, aţi văzut la prima ediţie a Festivalului „Liviu Borlan”, şi chiar la a doua ediţie, că dirijori de coruri de la noi nu cunoşteau creaţia lui Liviu Borlan.
– Cu atât mai consistent este de apreciat opinia celor din străinătate.
– Şi dacă tot l-am adus în discuţie pe Liviu Borlan şi festivalul care îi poartă numele şi al cărui preşedinte de juriu sunteţi de la prima ediţie, cum se vede în timp competiţia muzicală! Iată, am ajuns la cea de-a cincea ediţie în acest an.
– Pot să spun că festivalul de la Baia Mare a prins foarte bine. Iar din punct de vedere organizatoric, o spun ca om care merge la toate festivalurile din ţară, cred că este cel mai bine organizat.
– Ce i s-a adăugat de la prima ediţie?
– O anume rigoare, în primul rând în selectarea corurilor. În al doilea rând, alcătuirea repertoriilor. De la ediţie la ediţie, s-a simţit acest lucru. A fost o evoluţie impresionantă a nivelului general al festivalului. Şi ca număr de formaţii, şi ca alegere a repertoriului.
– Despre compozitorul Liviu Borlan ce părere are dirijorul unuia dintre cele mai bune coruri din România? Ca să nu spun cel mai bun!
– L-am cunoscut pe Liviu Borlan când lucra la Ansamblul Naţional „Maramureşul”. Mi-a făcut o impresie deosebită. Ca om, înainte de toate. Pentru mine nu conta boema despre care unii vorbeau, ci faptul că ştia muzică, era dinlăuntrul fenomenului muzical. Era ataşat fenomenului muzical. El nu era şef numit acolo, ci avea calitatea care-l impunea acolo. Tot ce a scris, a scris cu mare sensibilitate. A şi avut profesori minunaţi. Dacă a făcut armonie cu Jarda, ce poţi să spui. Sau Sigismund Toduţă, sau toţi marii dascăli de la Cluj.
– Am primit de la unul dintre coriştii de la „Voces”, Oradea, o inedită descriere, în cuvinte, a piesei „Legendă în lemn”. De ce credeţi că una dintre cele mai cântate compoziţii semnate Liviu Borlan este „Legendă în lemn”?
– Pot să fie mai multe explicaţii: poate pentru a acumula puncte, poate pentru a impresiona juriul, fiind o piesă grea. Dar scrisă cu un anume filon, cu anume sensibilitate, care te face să o asculţi cu plăcere. Muzica toată în sine, tema populară, tratarea armonică sunt fabuloase. Şi contemporană în acelaşi timp. Oricând ar putea apărea în „Săptămâna muzicii noi”. Uite, mi-ai dat o idee. Nu m-am gândit până acum, fiindcă oferta Uniunii Compozitorilor e mare, dar e o idee de luat în seamă…
– Cum credeţi că va fi ediţia a cincea a Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan”?
– Nivelul corurilor înscrise e bun. Nivelul general e bun. La toate corurile pe care le-am ascultat pentru selecţie. Nu poate fi altfel decât organizarea şi tot ce ţine de festival.
– Într-o competiţie de asemenea nivel, e bine ca din juriu să facă parte aceiaşi specialişti sau aceştia trebuie să se schimbe de la an la an, părerile fiind împărţite?
– Dintr-un punct de vedere e bine să fie aceiaşi. Deoarece criteriile de apreciere rămân constante. Dacă intervin schimbări în componenţa juriului, pot să fie specialişti care au cu totul altă viziune asupra muzicii şi asupra criteriilor. O ureche care e obişnuită cu nivelul anterior al festivalului, cred că apreciază mult mai bine evoluţia formaţiilor, la fiecare ediţie, şi se vede şi progresul. Pe de altă parte, e bine să facă parte din juriu şi alţi specialişti. Apariţia în juriu a unor alţi muzicieni poate să dea o altă faţă festivalului. Ceea ce se întâmplă la Baia Mare.
– Ar trebui schimbat ceva în derularea festivalului, sau altfel spus, ar trebui îmbogăţit cu secţiuni noi, fiind şi astfel de păreri?
– În formula în care se desfăşoară, ţinând seama că se adresează corurilor de amatori, nu cred că trebuie dispersat în multe secţiuni. E bine cum e aşezat, să dea Domnul să reziste în timp cât mai mult.
– Dirijaţi un cor celebru, dar şi noi ne lăudăm cu ARMONIA noastră. Cum vi se pare această corală?
– Am ascultat-o de multe ori. Este un cor aşezat, cu sonorităţi deosebite. Are un repertoriu bun, dar se mai poate umbla aici. Cel mai bine stă la partea de prelucrări folclorice.
– Abia va împlini 15 ani anul viitor. Până la 43, cât are corul „Preludiu” e multă muncă şi se va acumula multă ARMONIE. „Preludiu” câte pisese are în repertoriu?
– Din 1972 încoace, peste 450.
– Mereu primenit cu voci performante, “Preludiu”, şi după 43 de ani, îşi păstrează energia, mirarea existenţială şi idealul de perfecţiune sonoră şi interpretativă. Anul acesta unde mai concertaţi?
– Vom merge în Grecia. Am fost şi anul trecut şi ne-am simţit foarte bine. E un festival în care se întâlnesc lume selectă, muzică bună, multă bucurie.
– Mulţumesc mult. Ne vedem la Baia Mare, la început de septembrie 2015.
Curtea de Argeş, 2015
Viorica PÂRJA
