Maraton. “Pe drumul istoriei, traseul Via Maria Theresia, Călimani 2015”

0
575

Cu 40 de ani în urmă, alergam 5.000 m (5 km). Atunci auzisem de Maraton 42 km, dar mi se părea o iluzie, sau cel puţin o excepţie. Sîmbătă, 8 august, în Munţii Călimani a avut loc un eveniment de excepţie, la care am fost martori împreună cu soţia şi alte cîteva mii de persoane. Peste 1.000 de alergători, la probele de semimaraton (21 km), maraton (42 km), ultramaraton (80 km), organizatori, lucrători voluntari, asistenţă medicală, jandarmi montani, salvatori, jurnalişti şi lucrători în media, servanţi ai tarabelor comerciale, însoţitori şi spectatori au participat la manifestarea ,,Pe drumul istoriei, traseul Via Maria Theresia, Călimani 2015”. Ce mare bucurie să ai ocazia să te simţi activ la o manifestare care arată o altă faţă a vieţii cotidiene. Eşti într-o lume în care oamenii se respectă, se iubesc şi se ajută. O lume în care cu toţii, prin acţiunile lor, îşi manifestă dragostea faţă de Natură – parte a Creaţiei şi Revelaţiei Divine. Pe lîngă toate cele spuse, e greu de exprimat sentimentul ce-l trăieşti cînd fiica ta face parte din această lume şi se numără printre cei care au parcurs cu brio cei 42 km – maraton. Felicitări, Ileana, fata tatei, fata ma­mei! Cinste ţie! Cinste tuturor!
Ion şi Ileana AVRAM, din Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.