– Interviu cu Ana LIBOTEAN, directorul Centrului de librării MARALIBRIS –
Reporter: Într-o lume tot mai dominată de tehnologie, cum se descurcă clasicele librării?
Ana LIBOTEAN: Tot mai greu. Am reuşit ani de zile să menţinem librăriile cu eforturi mari, mulţumindu-ne cu faptul că am asigurat locuri de muncă şi am dorit să ne menţinem active şi la îndemână în fiecare cartier.
Anul acesta, începând cu data de 1 iulie, am închis librăria ŞCOLARUL.
În condiţiile în care nu vor fi facilităţi pentru carte (TVA redus) – cândva cartea a fost scutită de TVA, ca ziarele – în condiţiile în care nu este nicio preocupare din partea guvernanţilor pentru ca şcolile, liceele, să primească fonduri pentu biblioteci, vom rămâne cu tot mai puţine librării. Au rămas în ţară puţine societăţi de distribuţie a cărţii şi fiecare dintre acestea a redus numărul de librării – cele existente fiind susţinute cu venituri din alte activităţi.
R.: Aţi pus la punct o strategie, o politică prin care să atrageţi mai mulţi băimăreni în librării? Poate nişte reduceri de preţuri sau nişte lansări de carte?
A.L.: Se practică reducerile de preţ la cărţi, sunt chiar substanţiale. Avem tot timpul promoţii. De exemplu, la Editura ALL avem pentru toate titlurile 30%, la Editura HERALD 20% la anumite titluri, la Editura NEMIRA avem cărţi cu 5 lei şi cu 10 lei, la Editura RAO avem cărţi cu 10 lei şi 12 lei, iar la anumite titluri, promoţii. Agatha Christie avem 2+1 gratis, iar la alte cărţi avem reduceri de 50%.
Lansări de carte avem puţine, întrucât scriitorii maramureşeni preferă alte locuri.

R.: Există o diferenţă de la un sezon la altul în ceea ce priveşte vânzările? Vara se vinde mai puţină carte decât iarna, spre exemplu?
A.L.: La librăriile mari nu se simte diferenţa de sezon, întrucât vindem carte turiştilor sau celor veniţi acasă din străinătate pe perioada de vară. La celelate librării se simte diferenţa de vânzare a cărţii între vară şi iarnă, în favoarea anotimpului rece, când lumea alocă timp mai mult cititului, studiului.
R.: Care sunt editurile care îşi vând cărţile prin intermediul librăriilor băimărene? Ajung aici şi cărţi ale unor edituri mai mici, sau din alte zone ale ţării decât Baia Mare şi Bucureşti?
A.L.: Toate editurile importante pe plan naţional sunt reprezentate în librăriile noastre. Orice carte poate fi adusă pe comandă în două zile, întrucât avem colaborare cu engrosiştii de carte. Încercăm să fim prompţi în onorarea comenzilor, avem o bază de date a clienţilor.
R.: Este cunoscut faptul că Maramureşul este un spaţiu unde s-au născut şi/sau trăiesc foarte mulţi scriitori. Ce loc ocupă cărţile scriitorilor maramureşeni în librăriile din Baia Mare?
A.L.: Este adevărat că Maramureşul are activitate creativă şi este bine reprezentată în publicistica editorială, dar în librăriile băimărene nu ocupă un loc important şi din cauză că dânşii preferă să-şi valorifice cărţile cu ocazia unor evenimente culturale sau lansări de carte în alte locaţii decât în librării.
R.: Este sezonul vacanţelor. Ce cărţi le-aţi recomanda băimărenilor să ia cu ei pe plajă sau la munte, în concediu?
A.L.: Avem o ofertă foarte bogată de beletristică, de la SF la thriller, cărţi pentru copii, enciclopedii, cărţi de dezvoltare personală, ghiduri de călătorie, hărţi turistice etc. Recomandăm următoarele titluri: “Legea copiilor” – Ian McEwan, Editura POLIROM; “Cea mai uşoară cale de a-ţi trăi viaţa” – Mabel Katz, Editura ADEVĂR DIVIN; “Beautiful you” – Chuck Palahniuk, Editura POLIROM; “Pădurea norvegiană” şi “La capătul lumii” – Haruki Murakami, Editura POLIROM; “Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus” – Marc Levy, Editura TREI; “Grădina uitată” – Kate Morton, Editura HUMANITAS; cărţile lui John Green de la Editura TREI (“Sub aceeaşi stea”, “Oraşe de hârtie”, “Căutând-o pe Alaska”); “Hoţul de cărţi” – Markus Zusak, Editura RAO; “Iubirile croitoresei” – Maria Duenas, Editura POLIROM; “Povestea vieţii mele” – Maria, regina României, Editura RAO; “Cele patruzeci de legi ale iubirii” – Elif Shafak, Editura POLIROM; “Fluturi” – Irina Binder, Editura For You, “Cum s-a românizat România” – Lucian Boia, Editura HUMANITAS; “Cărarea împărăţiei” – Arsenie Boca, Editura CHARISMA.