Sistemul occidental de învăţămînt fără obligaţii şi sancţiuni este criticat pentru că produce indivizi care nu ştiu ce vor şi ce pot. Cu toate acestea, nu ne mai putem întoarce la sistemul tradiţional de „ordine şi disciplină în clasă”, deoarece nu mai corespunde postmodernităţii. Revenirea nu mai este posibilă, iar cadrele didactice n-au decît să-şi schimbe stilul de muncă la catedră, adaptîndu-l noilor condiţii.
Doar 1% dintre elevi sînt creativi şi pentru a-i pune în valoare îi instruim pe toţi. Se ridică problema cum îi selectăm pe cei creativi. Prin educaţie împreună cu toţi ceilalţi, ca să-şi dea seama de diferenţele intelectuale. Aceasta este secretul nemărturisit al sistemului occidental de educaţie, al cărui principal ţel este producerea de personalităţi inovative. Ceilalţi 99% învăţăm toată viaţa gramatica societăţii capitaliste şi a economiei de piaţă, servim societatea în acest fel practic, care adesea ne transformă în oameni-robot – ceea ce ar trebui să evităm.
Bunicii noştri au fost educaţi să fie plugari şi sufletul le-a fost umplut cu eresuri şi credinţe în imanent. Noi am ajuns la oraş şi am devenit muncitori industriali, dezumanizaţi mai întîi cu lozinci comuniste privind omul nou şi perfect, iar în democraţie, cu iluzia că spiritul poate fi cumpărat. Tinerii de azi sînt educaţi pe aceste trei niveluri, materialist, idealist şi virtual. Ei trăiesc într-o lume tehnologizată, computerul şi telefonul inteligent fiind o prelungire a personalităţii şi a conştiinţei occidentalizate.
Specialiştii în pedagogie, chiar şi cei din Occident, afirmă că sistemul de învăţămînt liber şi relaxat este depăşit şi falimentar. Ei propun revenirea la un sistem bazat pe muncă disciplinată, serioasă, riguroasă, cu obligaţii şi sancţiuni. Dar aşa ceva nu se mai poate, de vreme ce scopul educaţiei este altul decît în epoca modernă. Idealul de om perfect, cu personalitate sigură şi responsabilă, seamănă cu omul nou pe care şi-l doreau comuniştii. Şcolile din Vest şi de peste ocean lucrează la stabilirea idealului de om al secolului XXI. Esenţial este să aibă capacitatea de a pricepe un text sau un raţionament cu ajutorul intelectului, să distingă între sensurile diferite ale expresiei despre acelaşi obiect, să priceapă expresiile care au înţeles, dar cărora le lipseşte referentul, sau care se referă la ceva ce nu are înţeles…
A învăţa înseamnă să modifici ce cunoşti, ce ştii să faci, ce obişnuieşti, ce tinzi. Poţi învăţa prin experienţe şi studiu. Omul asociază, imită, procesează informaţia, şi aşa învaţă. Apariţia computerelor şi a telefoanelor inteligente a deschis căi rapide de învăţare. Educaţia formală se face însă cel mai bine în şcoli, aici se transmit cunoştinţele societăţii. Omul este avid de cunoaştere, de a trece de la cele cunoscute la cele necunoscute. Spiritul său are o maladivă curiozitate. De aceea, a comunica este cel mai important lucru. Copiii şi tinerii trebuie să afle tot ce ştim. Le dăm însă toptan de informaţii fără utilitate practică. Îi punem să înveţe poezioare stupide, decît să le arătăm cum să mulgă oaia mioritică.
Educaţia o facem cu profesori limitaţi de curriculă şi nu acordăm importanţă învăţării de la sursă. Educaţia intelectuală şi cea fizică trebuie însoţite de educaţia afectivă, pe care doar noi oamenii o putem face. Copiii noştri află la şcoală despre oamenii extraordinari, dar nimic despre oamenii normali ca ei. Despre războaie, politică, dar nimic despre societate şi mentalităţi. Să nu ne revoltăm că educaţia fiilor noştri nu seamănă cu a noastră.
