În oraşul Tîrgu Lăpuş, la poalele Muntelui Ţibleş, funcţionează la parametri înalţi Editura şi librăria „Galaxia Gutenberg “. În urmă cu 13 ani, cînd aici şi-a stabilit domiciliul familia preotului paroh greco-catolic Silviu Hodiş, cu soţia sa Maria şi copiii, ei au pus bazele acestei edituri care funcţionează şi are importanţă naţională, dar de curînd a intrat în relaţie cu edituri occidentale şi a primit copyright-uri pentru lucrări valoroase, reuşind să editeze autori de talie. Editura a fost înfiinţată ca răspuns la nevoia de carte religioasă de calitate, lucrări filosofice sau teologice, comentarii, dezbateri de idei, eseuri, jurnale, enciclopedii, tratate istorice, lucrări academice ale marilor teologi ai spiritualităţii apusene şi autohtone. Editura lăpuşeană şi-a propus de la-nceput să promoveze valorile din domeniul religios, dar şi din sfera laicului. Silviu Hodiş promovează cartea străină, precum traducerile din Karl Rahner, Etienne Gilson, cardinalul Tomas Spidlik sau Hans Urs von Balthasar, cît şi scriitura românească. Treptat, paleta editorială s-a îmbogăţit cu trei noi domenii: Cartea pentru tineri, Cartea pentru copii şi Beletristică. Firma Gutenberg SRL a deschis magazine de carte în Tg. Lăpuş, Cluj, Gherla, Dej şi Oradea.