Aflat în concediu de odihnă în Maramureş, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel ALFA, Bogdan Iuliu Hossu, a vizitat o seamă de obiective turistice de mare interes.
Dar, la insistenţele lui Florin Hossu, şeful judeţean al Cartelului, liderul naţional a făcut şi o vizită de lucru la Urbis Baia Mare. Acolo, a avut discuţii cu sindicatul condus de Sorin Zetea, dar şi cu conducerea reprezentată de generalul în rezervă Ion Pop. „Am rămas plăcut impresionat de faptul că societatea Urbis a investit în baza materială, autobuze şi troleibuze, precum şi-n clădiri şi-n condiţiile de muncă ale oamenilor. E un progres, dar nemulţumirea oamenilor de acolo e legată de salariile mici. Comunităţile, pe lîngă Baia Mare sînt şapte comune din zona metropolitană care beneficiază de transport public în comun, sînt obligate să contribuie la confortul cetăţenilor, plătitori de impozite şi taxe. Apreciez eforturile făcute de municipalitatea băimăreană în ceea ce priveşte transportul în comun. Dar cred că, în timp, se poate ajunge la o salarizare corespunzătoare a salariaţilor de la Urbis. Noi, ALFA, le putem da exemple din alte oraşe şi municipii, unde lucrurile merg spre bine. Liderul Bogdan Hossu s-a mai întîlnit şi cu Liviu Pop, liderul Sindicatului din Administraţie, şi cu Gheorghe Perian, şeful Sindicatului Pentru Voi.