896 de solicitări pentru cardul european de sănătate

0
923

Maramureşenii au solicitat, în cursul lunii iulie, de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş, 896 de carduri europene de asigurări de sănătate. Acest card are un termen de valabilitate de şase luni şi acoperă servicii medicale devenite necesare pe perioada deplasării ori şederii temporare în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană. Cei care doresc să intre în posesia cardului trebuie să depună, la CAS Maramureş, următoarele acte: pensionari – cerere tip, copie după cartea de identitate, copie după cuponul de  pensie; copii cu vîrsta de pînă la 18 ani – cerere (completată de către părinte ori reprezentant legal), copie după certificatul de naştere sau buletin; studenţi – cerere tip, copie după cartea de identitate, dovada efectuării studiilor; salariaţi – cerere tip, copie după cartea de identitate, dovada calităţii de asigurat. Cardul european ajunge în posesia asiguratului în termen de şapte zile, iar certificatul de înlocuire provizoriu se eliberează în ziua depunerii cererii, dacă sînt întrunite condiţiile emiterii acestor acte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.