Miercuri, 29 iulie, este ultima zi în care absolvenţii de liceu din promoţia actuală se mai pot înscrie în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, pentru a putea beneficia apoi de ajutor de somaj. Pînă săptămîna trecută, şi-au depus dosarele circa 700 de tineri. Absolvenţii care nu găsesc de lucru trebuie să prezinte: cartea de identitate, actul de absolvire, adeverinţa de la medicul de familie cu menţiunea „apt de muncă” sau „cu restricţii medicale”. Au la dispoziţie 60 de zile pentru a-şi căuta un loc de muncă sau pentru a se înscrie la un curs de formare profesională. Dacă nu reuşesc să se angajeze, pot să solicite ajutorul de somaj de 250 lei, lunar, vreme de 6 luni, timp în care îşi vor căuta în continuare de lucru. În 2014, 1.500 de absolvenţi au beneficiat de acest ajutor de şomaj. Cei care îşi găsesc de lucru au dreptul la primă de încadrare sau de instalare.