Sute de tineri din Maramureş, la INTC 2015

0
923

320 de tineri din judeţul nostru participă zilele acestea (22-26 iulie) la Întîlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) ce are loc în Cluj-Napoca. Alături de ei se află şi Preasfinţia Sa Vasile, episcopul greco-catolic de Maramureş. Pentru acest important moment din viaţa Bisericii Catolice a fost adoptată tema propusă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului: „Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8).

Evenimentul – ce reuneşte atît circa 2.100 de tineri, 100 de preoţi, zeci de persoane consacrate din întreaga ţară, cît şi grupuri din afara ţării (Franţa, Italia, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova) – a debutat cu o procesiune a delegaţiilor din fiecare judeţ la care au luat parte şi ierarhii: Virgil Bercea, episcop de Oradea, Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla. După ce toţi cei prezenţi în Capitala Europeană a Tineretului 2015 (Cluj-Napoca, n.r.) au rostit Tatăl Nostru, Preasfinţia Sa Florentin a dat binecuvîntarea arhierească, iar apoi s-a citit mesajul Sfîntului Părinte pentru acest eveniment. Corul Angeli a cîntat apoi Imnul INTC. Prima zi a întîlnirii tineretului catolic s-a încheiat cu un festival. Liturghia de deschidere a INTC a fost celebrată joi (23 iulie), în rit bizantin, de către cardinalul Lucian Mureşan. Tot joi, tinerii au participat la un concert al trupei Voltaj. Un element central al programului zilnic este cateheza, la care sînt invitaţi toţi participanţii INTC, în curtea episcopiei. Cateheza e susţinută de un invitat special – pr. Daniel Ange din Franţa, fondatorul comunităţii Jeunesse Lumière, preot care şi-a dedicat întregul apostolat tinerilor, fiind şi autor a peste 50 de lucrări şi cărţi. Parcul Mare e, de asemenea, un loc al întîlnirii tinerilor, unde aceştia pot să se cunoască şi să discute. Aulele Universităţii Babeş-Bolyai găzduiesc programe alternative. Ieri, programul a inclus o procesiune prin oraş, iar mîine, de la ora 10,30, episcopul de Cluj-Gherla va celebra liturghia de încheiere. INTC are loc o dată la trei ani şi se inspiră din Zilele Mondiale ale Tineretului. Scopul evenimentului e acela de a oferi tinerilor catolici din România posibilitatea să se întîlnească într-un climat de rugăciune, bucurie şi cultură, avîndu-l în centrul atenţiei pe Cristos.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.