Şedinţă de repartizare pe posturile titularizabile

0
761

Rata de promovare în Maramureş la proba scrisă din cadrul Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţămîntul preuniversitar a crescut, în urma contestaţiilor, de la 68,26% la 70,24%.
Astfel, 425 de candidaţi şi-au adjudecat note peste 5, în vreme ce 213 au avut lucrări peste 7. Prima şe­dinţă de repartizare a cadrelor didactice pentru angajare pe perioadă nedeterminată (în judeţ sînt 103 posturi titularizabile) va avea loc luni, 27 iulie, de la ora 10, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. Vor putea participa profesorii care au obţinut cel puţin 7, atît la proba practică sau inspecţia specială, cît şi la proba scrisă. Cei care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în Maramureş, dar proba scrisă într-un centru de concurs dintr-un alt judeţ şi au minimum media 7 vor putea participa la şedinţa publică de repartizare planificată pentru ziua de marţi (28 iulie), de la ora 9, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Informaţii furnizate de prof. Adriana Meşter, purtător de cuvînt al ISJ Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.