urmare din numărul de sâmbătă, 11 iulie
Experienţă erotică la şezătoare
Însă farmecul acestor munci stă şi în şezătoare. O întâmplare din copilărie mă face să trăiesc frumuseţea de altădată a nopţilor în şezătoare. Aveam vreo 7-8 ani când m-am luat după unchiul Călinescu, fecior care pleca împreună cu alţi prieteni la o şezătoare din Gârlea, aflată la poalele Pietrosului. La început mi-au strigat să mă întorc acasă. Însă eu mă ţineam de feciori ca un câine credincios. Când m-am îndepărtat prea mult de casă, de frică să nu mă pierd în noapte, m-au acceptat cu ei în grup şi m-au dus în şezătoare. Mi-au spus că voi avea şi eu un rol important. Când am intrat în casa plină de fete, ne-a întâmpinat un chiot de bucurie. Apoi unchiul, dintr-o mişcare, m-a ridicat în braţele lui drept sus, la lampă, şi m-a pus să sting flacăra. Apoi m-a lăsat brusc în mijlocul camerei şi pe întuneric un foşnet de îmbrăţişare între fete şi feciori şi de mai multe săruturi a fost în jurul meu. Atunci am înţeles că această lume are şi un sens erotic. Peste ani, când am mai crescut, am notat în primul meu volum de poezii o strofă în care descriu tot spaţiul acestei lumi minunate a Maramureşului:
Industria casnică, la apus
Din păcate, farmecul industriei casnice este la apus. Doamnele Şerba ni l-au adus printr-o carte minunată pentru ultima oară în centrul atenţiei. Lumea casnică a intrat într-un con de umbră. Ţesăturile se poartă mai rar. Cu toate că în casele din Maramureş aceste comori din lada cea bătrână, pline de motive şi compoziţii ornamentale, realizate printr-o măiestrie a tehnicii meşteşugului, se adună într-o nouă locuinţă unde este aranjată o încăpere „ca din bătrâni”. Aici stau piesele de port popular, cele destinate pentru rânduiala casei, cergile şi ţolurile. Arta aceasta se cunoaşte în Maramureş încă din secolul II d. Chr. În urma săpăturilor arheologice s-au găsit fusoaiele de lut pentru prelucrarea lânii, datând din acea perioadă. Astăzi, dincolo de războaiele de ţesut, i se arată turistului de pe Valea Cosăului pivele şi vâltorile care funcţionează pe lângă mori.
De la cămeşile ţesute la hainele cumpărate din bazarurile turceşti
Lucrarea doamnelor Şerba este o completare a unei lucrări de referinţă semnată de I.D. Ştefănescu, cu titlul „Arta veche a Maramureşului”, care în 1978 face o ultimă călătorie în Maramureş pentru a muri împăcat că a mai văzut încă o dată aceste frumuseţi ieşite din mâna femeilor. Femeile de altădată, pe lângă costumele făcute de ele, pentru a avea o distincţie nobilă îşi cumpărau din târgurile din Galiţia şi Polonia sugne de şalin şi năfrămi cu nori. Astăzi, din bazarurile turceşti, femeile trăitoare într-o societate de consum îşi schimbă portul popular cu hainele de kitsch. Fetele de demult îşi făceau hainele înainte de a se mărita. Cine le făcea după măritiş îi murea bărbatul. Şi tot legată de războiul de ţesut este şi credinţa că dacă nu închizi într-o altă cameră vârtelniţa după depănatul tortului vei rămâne cu gura căscată când vei muri. Firul de cânepă, un simbol al vieţii prezent în multe icoane şi picturi bisericeşti din Maramureş, se numeşte tort. Din acest fir se nasc cergile şi pănura, cămeşile, zadiile, trăistile şi desagii. Într-o zi, când oamenii vor da utilitate muzeelor, s-ar putea să reînvie şi această artă a ţăranilor din Maramureş, care aduce lumină în încăperi şi căldură în sufletul omului.
