Poate o să fiţi oarecum miraţi, cei care mă citiţi, că în acest text mă ocup de tenis. Merită să mă explic. În tinereţe am trăit flamura gloriei numită Năstase şi Ţiriac. Ca un impuls naţional, toată lumea juca tenis. Aşa îmi explic că terenul de volei din spatele şcolii din sat era adecvat şi pentru acest sport care ne-a făcut cunoscuţi în lume. Şi pe la noi au ajuns rachete şi mingi de tenis. În studenţie mergeam des pe arena Progresul. Şi acum ţin minte un meci de Cupa Davis România – Noua Zeelandă (Năstase, Ţiriac, Parun şi Ferly). Celebrul cuplu românesc a dat o notă aristocratică acestui sport. Cum Nadia a întemeiat un zbor unic în gimnastică. Pe cerul României a apărut o nouă stea a tenisului. Toată lumea ştie că poartă numele de Simona Halep. Nu am un limbaj potrivit pentru a comenta un meci de tenis. Dar pot să-i descriu energia care se revarsă spre noi. Frumuseţea spectacolului uman. Jucătorii parcă sunt mereu într-o sprintenă meditaţie, îşi urmăresc adversarul fără ură (asta se vede), fără a-l brusca. Nu ai cum, deoarece dialogul sportiv se face prin intermediul miraculoasei mingi. Lovită cu gândirea şi apoi cu racheta. Mi se pare un sport nobil. Dar să revin la Simona. Ea întruchipează partea de alinare a aşteptării noastre comune. A ţâşnit brusc, ca o arteziană sub presiune, mângâind orgolii tăcute de a fi cineva în lume. Obositoarea, dar necesara obsesie despre imaginea României a primit contur din partea unei tinere care şi-a luat destinul pe cont propriu. A ajuns în ozonul înălţimilor urmând unda unei munci greu de închipuit. A dăruit multora bucurii fără să ceară nimic în schimb. A pornit în lumea acestui sport de una singură. Mulţi ştim că pentru a-i sprijini începutul de carieră, părintele ei şi-a vândut propria afacere. A riscat. Când au intuit că în mâinile unei copile stă o rachetă de aur, au sărit în sprijinul ei şi câţiva binefăcători cu intuiţie. Legenda s-a înfiripat într-un timp scurt. Am urmărit cu atenţie felul cum şi-a gestionat gloria rapidă. Declaraţii tandre, obişnuite, fără să întreacă măsura. Ea are propria ei formă de a se raporta la urcarea în clasamente. Am citit articole aprinse, cuvinte care nu mai încăpeau în propoziţii. O nouă stea! Numai că sportul este un domeniu în care câştigi, dar şi pierzi. În marea ei ascensiune, Simona a avut (mai are) parte şi de înfrângeri. Rapid au apărut judecătorii care se încurcă în nebunia acestui început de secol şi mileniu. Cei care nu-şi mai încăpeau în piele de entuziasm, când Simona a pierdut, au căutat în dicţionar cuvintele care exprimă căderea stelei pe pământ. A corabiei care se loveşte de stânci. Cei care trăiau voluptatea admiraţiei s-au dezis de propriile lor păreri. Acum descriu, cu un cinism greu de închipuit, căderea. Parcă multora dintre noi ne este proprie pofta de a savura înfrângerile. Aici, în zona căderii, ne dilatăm comentariile. Dar nu este vorba aici despre Simona Halep. Suntem chiar noi, priviţi în oglindă. Mi se pare aici o bună coabitare cu mediocritatea. Cu o rană greu de vindecat. Una este să te dai judecător la colţul mesei şi alta să pui titluri sforăitoare despre eşecul, căderea, înşelarea aşteptărilor. Minţile lucide ştiu să aprecieze şi înfrângerea. În sport, mai ales în tenis, ea poate fi rapid depăşită. Într-o societate normală, care ştie să cinstească performanţa, Simona ar fi privită cu înţelegere, echilibru, conform spusei mai vechi: după noapte vine zi! Propun răbdare pentru viitorul ei. Această tânără care a ţâşnit uimitor dintr-o lume ca a noastră, a fost luată în seamă pe spaţii mari. De o lume aleasă. Pe la noi se cădelniţează apusul. Cariera Simonei nu este încheiată. Declaraţia ei recentă: „Nu am nici o obligaţie faţă de nimeni în ţara noastră. În primul rând joc pentru mine!”, spune totul despre felul în care societatea a sprijinit-o pe Simona. Ea nu este rodul banilor publici. Este gloria pe cont propriu. Deşi mulţi politicieni şi-au pus portretul Simonei alături. Ţinem minte ce spune Simona: Sunt româncă şi îmi iubesc ţara! Oare, mulţi dintre noi o iubim cu adevărat pe Simona? Avem răbdare cu Simona? Eu nu mi-am schimbat părerea cea bună despre ea.
