Contrabandă cu ţigări

0
456

Pe baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, poliţişti, sub coordonarea procurorilor, au efectuat un număr de 53 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele aflate la graniţa cu Ucraina. În urma acestora au fost identificate şi ridicate un număr de 24.500 pachete de ţigarete, ce proveneau din activitatea de contrabandă.

În cauză,  procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un număr de 6 persoane pentru infracţiunea de contrabandă. Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că  inculpaţii B. Alin şi M. Ovidiu achiziţionau de la cetăţeni ucraineni ţigarete neintroduse în circuitul fiscal, care erau trecute peste frontiera verde Ucraina-România, ulterior fiind transportate în municipiul Bucureşti pentru comercializare, folosindu-se un autovehicul special adaptat în acest sens. Prin neplata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu estimativ de 2.200.00 lei. În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.