Noua stagiune teatrală, la Sighet

0
528

Nou înfiinţata trupă de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei s-a bucurat de un real succes în stagiunea de anul trecut, când în regia lui Ioan Dorel Todea au fost puse în scenă câteva piese semnate de autori români sau străini. În deschiderea stagiunii 2015-2016 (săptămâna viitoare), trupa de actori amatori, entuziaşti şi talentaţi vor prezenta spectacolul cu piesa O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale şi piesa de teatru “Janka”, de Oscar K. Speace. Întâlnirile  cu publicul vor avea loc în  sala de spectacole a Palatului Cultural, cât şi în liceele şi şcolile sighetene. Totodată, teatrul sighetean va prezenta în premieră spectacolul CĂMAŞA DE IN, pe  versuri de Gheorghe Pârja. Scenariu şi regia artistică: Dorel Todea. Interpretează: Ileana Matus, Grupul Moroşanca şi recitatori de la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă”. În fotografie: secvenţă din piesa lui Caragiale. (Fl. N.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.