Consecinţele vitezei şi conducerii sub influenţa alcoolului

0
519

• Joi după-amiază, la ora 17.38, poliţia a fost sesizată că în localitatea Merişor, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Un bărbat de 45 de ani din localitatea Buşag a condus un autoturism spre casă. În dreptul unui imobil din satul Merişor nu a adaptat viteza într-o curbă, a intrat într-un cap de podeţ şi s-a răsturnat în şanţ. În urma accidentului, un bărbat în vîrstă de 62 de ani, din municipiul Baia Mare, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale. El a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
• Tot viteza neadaptată la condiţiile de drum şi conducerea sub influenţa alcoolului au fost cauzele care au generat producerea unui alt accident rutier. Vineri noaptea, la ora 00.36, poliţia a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 că între localităţile Ocna Şugatag şi Breb a avut loc un eveniment rutier cu victime. Primele investigaţii efectuate de poliţişti au relevat că un tânăr de 22 de ani din Fereşti a condus un autoturism înmatriculat în străinătate, pe DJ 109F şi pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în lucru şi curbă la stînga, a părăsit carosabilul şi s-a oprit pe o pajişte. Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi tineri în vîrstă de 18 şi 20 de ani, ambii din comuna Budeşti, pasageri în autoturism. După producerea evenimentului, cel de la volan a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. El a fost identificat ulterior de poliţişti, care-l cercetează acum pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
În ambele cazuri, poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.