E foarte clar ce caută maramureșenii azi, în materie de destindere și de promenadă. Piscine și aquaparcuri, mănăstiri și pârtii de schi. Mai la oraș, caută terase la modă, musai unde să fii văzut. Așa erau maramureșenii și acum 40 de ani?
2021-40=1981
Am început matematic, deși textul de față se vrea a fi unul de suflet, al amintirilor. Pentru maramureșenii și băimărenii de vârsta a doua și a treia, locurile la modă erau cu totul altele decât cele de acum. Religia exista, dar era în con de umbră, nu se făcea caz, ca acum, de mănăstiri, nici concurs de construcții religioase nu exista. La modă erau locurile mai discrete. Ori, la cealaltă extremă, sărbătorile populare, multe dintre ele azi defuncte. Le luăm în ordine și le comparăm cu ceea ce mai există azi din ele. Prima dată, băi și stațiuni. Pentru cei din nordul Maramureșului, băile Coștiui erau un loc fabulos.
O comunitate ungurească primitoare, băi cu apă sărată, departe de zarva și vâlva de la Ocna Șugatag. Azi, băile sunt închise, arată exact ca-n anii 80, deși fuseseră pe mână de investitor privat până mai ieri. Un loc mort, nefuncțional. Ocna Șugatag a supraviețuit, dar nu datorită ștrandului care arată fix ca acum 40 de ani, ci datorită pensiunilor mici sau mari, care au încropit piscine, bazine, ca alternativă la ștrandul trist. Soartă similară cu a băilor Coștiui au și cele de la Dragomirești. Și cele de la Cărbunar, retrocedate, azi spațiu privat. Mai trist arată azi stațiunea Borșa, zona Complex. Odinioară, între hoteluri, am participat și la un spectacol al Cenaclului Flacăra. Azi, hotelul Stibina e o ruină, aproape se dărâmă, e loc ca de boschetari, dac-ar avea Borșa așa ceva. Lângă el, un hotel al CAS-ului, cu circuit închis. Închis de tot, în sensul că a fost reabilitat și automat închis, iată o mare nebuloasă. Alt hotel mai către pârtia veche e iar în reabilitare, dar iar nu va fi funcțional, după datina ultimelor decenii. În paralel, cresc inițiative private lăudabile, valuri-valuri de vile imense și de viitoare pensiuni. Un alt loc de promenadă plăcut, dar acesta salvat, este Mogoșa. Ce, în urma schimbului de proprietate, a redevenit plăcut și atrăgător.
Loc de picnic cu restaurant atașat
A mai existat o distracție odinioară, picnicul, ieșitul „la pătură”. Interesant, se petrecea întotdeauna unde exista și un restaurant, de unde să iei un mic și o bere cu termen de expirare! Pe vremea aceea, berea mai și expira… Un exemplu… lacul Bodi Ferneziu, azi uitat. Altul, valea Usturoiu a Băii Mari, azi cu drum distrus, cu bariera ce de fapt îndepărtează turiștii, nu pe tăietorii vajnici de lemn. Aici, cabana e ruină, cu terasă cu tot. În imediata apropiere, alt loc uitat e Dealul Florilor, cu restaurant cu tot, cu Muzeul unde odinioară nu era o crimă să pui pătura. Dar asemenea locuri au avut mai toate orașele, de la Lighetul din Târgu Lăpuș la Valea Vinului din Vișeu, la Teplița sau Grădina Morii din Sighetu Marmației. Și mai interesant, pe traseu mai erau locații de gen, la pădure cum ar veni, evident cu restaurantul atașat. De obicei, ușor dosite, maramureșeanul era mai discret, nu avea nevoie să se expună, selfie-ul era desuet pe-atunci… iar postarea era pe afișierul din fața Poliției, Doamne feri!! Ar trebui amintit Stejarul de lângă E 58, azi o ruină. La cealaltă extremă, renaște hanul Pintea de pe Gutâi, dar foarte greu… Amintitul han Usturoiu e ruină, nu mai știm nimic de cel de la Dealul Florilor. La barajul Firiza hanul e înlocuit de o terasă la apă, cochetă.
Dar dacă nu voiai să ieși din oraș? Ce avea de oferit Baia Mare, să zicem? O puzderie de cârciumi afumate, simpatice, cu separeuri, cu femei ce veneau cu lozuri la masă, cu „ceatarâși” gata să-ți cânte de la manea la „Europa” lui Santana. Le trecem în revistă? Vinclu din Centrul Vechi. Festingher de la Planetariu, azi înlocuit de supermarket. Cârciumi ce au supraviețuit în alte forme, la RFN, Albina, Semilună. Sau altele care rămân istorie, gen cofetăria Piticu din Țințirim, unde puteai vedea durii orașului, Pietrosul-etaj, plin de separeuri, terasa de la arteziana de la Bucureștiul, defunctă. Nota bene, „Butoiașul cu bere” a renăscut! Alt loc cu istorie, „Fâșia Gaza” din Cavnic, din zona spitalului, unde se dădeau lupte grele între căvnicarii vechi și cei noi.
Hori, festivaluri etc
Ar mai merita amintite câteva dintre festivalurile, de fapt locațiile lor de odinioară. Din păcate, unele festivaluri au dispărut. Gen cel de la Stoiceni. Altele au devenit desuete, folosite mai degrabă drept circ cu marfă second-hand și rampă de spus minciuni pentru politicieni, gen Sâmbra oilor de la Huta sau Tânjaua de la Hoteni. Să nu uităm Hora de la Prislop, recent petrecută, în aceeași categorie, mult vânată de politicieni. Sau Târgul Cepelor. Și totuși, enumerarea ne lasă un gust amar. Parcă știau mai bine maramureșenii vechi să se distreze… Comparativ cu acum… a “te face muci” la o pensiune rurală că e horinca la liber, cu a te posta pe debarcader, ori în piscină, ba chiar făcându-ți cruce la o sărbătoare religioasă sau în curte de mănăstire rustică… Nu e așa? Sigur… și atunci se adormea pe pătură, că era tare și rachiul de vin sau de mere. Și uite-așa, încheiem enumerarea locurilor la modă de odinioară cu ultima categorie, a celor „cu baltă”. La pod la Lăpușel era ștrand ad-hoc, la fel la Cătălina pe lângă râu. Se pescuia la Remetea, la Săcălășeni, în Lăpușul Românesc, numai cu autorizația de pescar-membru. La Firiza la fel. Ba și-n alte locuri neașteptate. Ceea ce va face însă obiectul unei alte povești…
Simpatic: „selfie-ul era DESUET pe-atunci” 🙂 Deci se demodase înainte de a fi apărut… Învechit, depășit avant la lettre! Faină perlă!
Aș mai observa că „locație” înseamnă ceva „gen” (ca să folosesc un cuvânt drag autorului) CHIRIE. Nu știu de ce nu mai sunt bune cuvintele „loc”, „local” (acesta din urmă, cu sensul de clădire sau incintă, nu doar de restaurant; de pildă, localul unei școli) și trebuie să ne chirițim cu câte-o „locație” de-asta, fără a-i cunoaște sensul.
Mulțumesc pentru lectii! Ador sa am de-a face cu oameni muuuult mai inteligenți ca mine, chiar daca sunt anonimi si nu- si asuma nici macar inteligenta sau lectiile pe care le dau. Toata stima, voi lua lectii de la oricine, pana pe patul de moarte!
Eei! Cei din redacție văd adresa expeditorului, iar a mea este cu numele real. Mi se poate și scrie pe ea, voi răspunde. Publicul nu are de ce să fie curios de numele meu.
Cât despre inteligență, da, nu mi-o asum, fiindcă nu mă consider mai cu moț decât alții. Întâmplător, am știut ceva (multe altele nu știu) și… am zis. Scuze dacă v-am importunat. Crezusem că e bine să cunoaștem cuvintele pe care le folosim. Vă asigur că, dacă aveam o adresă, vă scriam în particular.