Cine spune că Baia Mare şi împrejurimile sunt neinteresante turistic, că aici sunt de văzut Turnul Ştefan şi muzeul de Mineralogie, vorbeşte prostii. Am parcurs un inel imaginar în jurul oraşului, în aşa-zisa zonă metropolitană, pentru a găsi locuri interesante, curiozităţi. Sunt, chiar prea sunt!! Rămâne doar ca vecinii oraşului să le pună în valoare!
Deltă, sat-cartier de mineri-forestieri, autostradă forestieră
Prima oprire, comuna vecină Recea. Intrăm în Sat Săsar, pe care dacă e să-l judecăm după case şi populaţia de origine băimăreană, se poate liniştit redenumi Oraş Săsar. Trecem un pod de beton vechi, spre iazuri şi halde. Aici se află una dintre frumuseţile zonei. Prima haldă de steril, cu puţin ajutor, s-a împădurit, e casă de căprioare şi de păsăret. Urmează a doua haldă. Care e foarte mare şi la baza căreia creşte ceva dubios, trebuie să revenim. Zid de beton şi o deversare urâtă, negricioasă, ce de la depărtare pare borhot, dar ar putea să fie şi alte cele. Urci pe haldă, vezi cu coada ochiului iazul cel mare, cu cianuri, aproape secat din cauza căldurilor din acest an. Aici însă, deşi circuli pe steril, se văd urme evidente de viaţă sălbatică! Urme de căprioare, de mistreţi, dovedesc că sălbăticiunile fug acolo de noi. În mijlocul haldei, o pădure deja mare, de plop, salcâm şi mesteacăn, iar în spatele pădurii… un lac cu deltă, stuf, păsăret! De la margine de haldă se văd urme de animale, inclusiv de bursuc! Este o lecţie a naturii, o palmă dată… nouă. Din Recea, revenim pe centura oraşului şi mergem spre nord, spre orăşelul Tăuţii Măgherăuş. Care, printre satele aparţinătoare devenite cartiere, are unul atipic, special, vecin la sute de metri de Baia Mare! Satul Ulmoasa e înfiinţat de forestieri şi de mineri veniţi la muncă acolo. Prima sa atestare documentară, conform wikipedia, este în 1909, ca… un cătun al oraşului Baia Mare. De ce? Pentru că el este vecin cu valea Usturoiu. Bătrânii satului spuneau că, odinioară, cei din Ulmoasa treceau peste deal, cu căruţa, ieşeau pe Usturoiu, să meargă în oraş, la târg, cu animale sau după provizii. Şi tot aici, dar ceva mai sus, fără să intri spre Ulmoasa, continui drumul Băiţei spre pădure şi în dreptul unei microhidrocentrale, el se ramifică. Spre dreapta, sigur, dacă poţi trece de bariera silvică, este un drum forestier lat, ironic botezat de oameni ai muntelui ca fiind autostradă forestieră, ce iese… în satul Blidari, cu o sută de metri mai jos de restaurantul Lostriţa!! Înainte de a părăsi zona, intrăm pentru un scurt popas pe Valea Borcutului. Unde nu poţi să nu te întristezi văzând Casa Pocol. Indiferent cui aparţine acum, e mare păcat de ea. Vă reamintim pe scurt povestea acestui Alexiu Pocol. A fost singurul mare proprietar român de mine de aur din această parte de lume, în perioada Imperiului. S-ar fi iubit cu fiica unui proprietar de mine, dar la moartea acestuia, a ales să se căsătorească cu…soţia lui, cu mama fetei, devenind automat el proprietar de mine de aur!! Dar dincolo de legende, Alexiu Pocol a fost primar al Băii Mari, preşedinte al Băncii Comerciale, senator ţărănist, şi apoi senator liberal al zonei!! Revenim şi spunem, indiferent a cui o fi clădirea, conducerea liberală a judeţului mai c-ar avea o obligaţie morală de a-l reabilita şi restaura în drepturi pe înaintaşul lor. Cu casă cu tot… Revenim la traseul nostru: rămânem în zona de nord, iar dacă o iei în sus, din Baia Mare pe la Blidari, spre Poiana lui Dumitru, la un moment dat, ai de ales dacă să intri pe teritoriul Deseştiului…a Săpânţei sau… a Negreştiului! Da, ei sunt vecinii de Nord ai municipiului.
Nord est, lacuri şi râuri familiare…
Revenim spre civilizaţie, o luăm spre est, spre Baia Sprie. Care are în comun cu municipiul inclusiv trecutul mineresc. Ai de văzut aici cele două lacuri albastre, dar dacă urci spre Şuior, poţi vedea Săsarul pârâiaş, să bei apă din el. Dar şi mai mare revelaţie ne oferă… Craica! Tristul pârâu Craica izvorăşte de undeva dintre Baia Sprie şi Tăuţi, de unde era fosta groapă de gunoi a oraşului. Apoi, vine leneş, prin câmp, pe lângă viitorul superb drum de centură, şi devine apoi o ghenă, după ce traversează nefericitul “bidonville” de Baia Mare.
Am ajuns deja în sudul oraşului, unde ne aşteaptă alte surprize. Groşiul are un tampon imens spre oraş, pe care nu-l doreşte. Tancodromul. Şi mai are ceva. „Belvederea”… În caz că aţi încercat să ocoliţi târgul auto prin Groşi, să ieşiţi în Satu Nou, aţi trecut pe la Belvedere… este un loc de unde se vede Baia Mare ca-n palmă, dar în realitate, el este locul cel nou de hârjoneală a celor ce se ascund, a celor fără bani de motel. În locul drumului spre Avicola. Sau a Usturoiului odinioară. Primăria Groşi face mari eforturi să desfiinţeze „Belvederea”… cu bariere, panouri etc. Revenind, Groşiul mai are o surpriză: două lacuri, în spatele gropii de gunoi!!! În câmp, cumva în spatele şi lateralul gropii ecologizate, sunt două lacuri, măricele. Cu stuf, broaşte şamd, căruia primarul ar vrea să-i dea utilitate, o zonă de agrement, cu bărcuţe şi promenadă!
Mici scăpări, bonusuri
Aproape închidem cercul, trecând spre Cătălina. Unde, la pod, prima casă ce-o vezi este, cum-necum, locuinţa cu numărul 1 din…Recea! La pod la Cătălina! Rămânând în peisaj, coborâm la râu, la fosta moară, ulterior dig pentru apa industrială necesară industriei Băii Mari. Şi uite aşa închidem cercul… Am plecat din nord de la Alexiu Pocol, cel care dona aurul pentru coroana Reginei Maria, la familia Teleki din Coltău, cei care, cu eleganţă, au lăsat atât Coltăului cât şi Băii Mari terenurile şi construcţiile deţinute.
