Cătunul Chioar mai are 4-5 case locuite!!

Cu săptămâni în urmă, vizitam sătucul Jugăsterni, aparținător comunei Vima Mică. Și constatam că nu mai are 41 de locuitori, poate nici jumătate. Apare în topul celor mai mici sate din țară, dar nu e campion absolut. Nu e nici măcar campion al Maramureșului, pentru că, între timp, am redescoperit cătunul Chioar, aparținător comunei Remetea Chioarului, ce mai are maxim 5 case locuite!!!

Ca să ajungi în Chioar, părăsești drumul județean Remetea-Șomcuta Mare (și bine faci, e parte din Drumul Nordului și e dezastruos, din cauza lucrărilor). O iei spre Berchezoaia și spre Cetatea Chioarului. Spre deosebire de alte zone, aici există panouri, semnalizare, îndrumări. Traversezi satul Berchezoaia, și ai grijă ca în centru, la intersecție, să faci dreapta. Urci pe culme, traversezi o frumoasă pădurice, pe de o parte mare, pe cealaltă parte a drumului afectată de eroziuni, drept pentru care poți găsi pini pitici, unii adevărați supraviețuitori, aproape ikebana! Drumul se bifurcă la stânga spre un grup de 2-3 case plus una de vacanță, iar spre dreapta spre cătunul în sine. Un gospodar, ieșit cu oile pe culmi, ne spune: “Gata cu cătunul, mai îs vo trii case locuite. Aproape sat era, nu alta. S-o gătat. Și care o rămas bătrân singur, l-o luat copiii. Gata cătunul Chioar!”

De continui drumul spre cătun, ajungi la o intersecție interesantă. Drumul spre stânga coboară spre defileul Lăpușului, în loc superb numit Biserica Vacilor. Spre dreapta era un drum, probabil părăsit, ce ieșea spre Șomcuta Mare! Drumul înainte duce spre Cetatea Chioarului, cu o coborâre puțin cunoscută și cam abrupt spre Buteasa Râu. Dar dacă ești acolo, tot vizitezi Cetatea Chioarului, așezată strategic pe un pinten de deal, deasupra Defileului Lăpușului. Sunt multe povești și lucruri nespuse despre ea. E frumoasă, chiar dacă abia o ghicești, e năpădită de vegetație, inclusiv de “lianele autohtone”, curpenul. Ceea ce trebuie spus, deși vom genera iar accese de patriotism, este că ea nu va fi repede sau niciodată reabilitată și pusă în valoare pentru că … a fost ungurească și austroungară. Nu neaoșă. Chiar dacă e parte din istoria noastră, a Transilvaniei. Înainte de cetate însă, am găsit una dintre cele mai mici case din Maramureș. Maxim 3/4 metri, iar o altă construcție mică, alături, de 2/2 metri, cică găzduia o singură văcuță. De-atât a avut omul nevoie! Cât despre legendele locului, înainte de cătun există un loc, îi spune “Tăul lui Racolța”, unde era o mlaștină în care cică a intrat om cu carul și a dispărut… Racolța, cu trimitere la haiducul Racolța, nimeni altul decât Francisc Rackoczy, nu haiduc ci nobil, lider al mișcării maghiare de eliberare a Ungariei de sub habsburgi în anii 1700.
Ca să fim corecți și conformi cu realitatea administrativă, îl întrebăm și pe primarul comunei Remetea Chioarului, Călin Ovidiu Petrică, de cătunul ce trage să moară. “Da, așa este. Stați să calculez. Spre Mesig sunt 3, poate 4 case încă locuite, spre cetate alte 3. Eu zic că sunt cinci, maxim șapte case locuite în cătun. Din 25-30 de case. Dar trebuie să știți că nu a fost niciodată localitate de sine stătătoare, a aparținut satului Berchezoaia, oamenii au buletine de Berchezoaia. Populația e foarte îmbătrânită, tinerii au plecat, și din păcate nu mai întrețin casele lăsate în urmă. Terenurile? Păi nu era acolo teren agricol, cam fânețe au fost…”, spune primarul comunei.
Iată încă un exemplu de depopulare și de scădere vizibilă a populației Maramureșului. Deja dus la extremă. Un cătun care aproape dispare… Interesant, el are un potențial turistic uriaș, comparativ cu alte sate ce se căznesc să arate ceva. Cetatea Chioarului, defileul Lăpușului, căsuțele parcă din povești…