Cu toată bunăvoința și cu toată deschiderea pentru un lucru început ce trebuie finalizat, locuitorii din sudul județului, de pe Culoarul Someșului și din zona Codrului sunt frustrați la maxim de lucrările de pe Drumul Nordului. Chiorenii de pe ruta Șomcuta-Remetea-Coaș la fel. Și cei de pe ultima mustață, de pe ruta Lăschia-Vad-Făurești.
Lucrările înaintează cu viteză de melc. Deranjul e imens, fără urmă de respect pentru cei din trafic sau pentru săteni. Am parcurs recent traseul și venim cu impresii, de la fața locului. La pod la Ardusat se stă jumătăți de oră. În timp ce muncitorii stau grupați câte 5, din care unul lucrează, ceilalți cu mâna-n buzunar sau cu telefonul. Semafoarele nu sunt coordonate ca să asigure fluidizare, drept pentru care haosul e maxim. La dus, ca la întors, am văzut la pod maxim două utilaje pornite și între 5-10 muncitori, lascivi.
Pe traseu spre Ariniș, primari și săteni se plâng de calitatea lucrărilor. Unul dintre primari ne spune că s-a ajuns deja pe alocuri la sub-sub-antrepriză, la mâna a treia, e primit „la muncă” orice om cu Rabă sau buldozer, indiferent de pricepere.
De unde și scandalurile cu spargerea rețelelor de apă și canalizare. Apoi, sunt lucrările neterminate și lăsate, care au dus, acum, cu ploile, la inundări de curți și subsoluri de case. Mai sar în ochi și podețele neterminate și lăsate pradă uitării de la ieșire din Ariniș și de la Moara Florii, de la intersecția cu Băsești, adevărate capcane pe timp de noapte. Una peste alta, traseul Bicaz-Baia Mare, să zicem, pe care îl făceai normal lejer într-o oră, ba în 50 de minute dacă forțai puțin, azi se face în două ore și jumătate, sau într-o oră jumătate dacă te folosești de toate variantele posibile să ocolești șantierul. Ne referim aici la variantele Băsești-Băița de sub Codru-Asuaj-Bârsău-Sârbii Fărcașei, apoi la scurtătura de la pod Ardusat pe la Arieșu de Câmp și Bozânta spre Lăpușel-Recea.
Situația nu e câtuși de puțin mai bună în zona Chioar, unde traseul de la Șomcuta spre crucea Coașului îl faci în aproape o oră. Urmează podul de la Coaș, pe jumătate început și pe cealaltă jumătate plin de gropi. Se văd pe alocuri urme de batjocură, nu e doar delăsare…cât de greu poate fi să faci accesibilă calea de rulare, fie și cu pietriș??
Era suficient daca turnau covor asfaltic bun pe toata minunea asta de drum al nordului, si largit eventual in unele zone. In fine, doamne da sa il termine odata. ca deja e absurd. un sfert din judet blocat in trafic.
Păi cu politicieni de cacat nu poți face mare lucru şi Maramureşul e plin cu aşa ceva……morar,i. Bogdan etc.