Puntea de la Aspra, peste Râul Lăpuș, are nevoie urgentă de o reparație. Obiectivul, cu o lungime de aproape 100 de metri, este o atracție pentru turiști, pentru senzațiile pe care ți le oferă la trecerea sa. Din cauza nesiguranței pe care o reprezintă în prezent, se recomandă ca puntea să nu fie folosită.
„Ne dorim ca podul acesta pe cabluri, cu traverse de lemn, să reintre cât mai repede în circuit. Ca reprezentanți ai Asociației GeoMMed, cea care a elaborat studiul de management pentru Cheile Lăpușului, am început demersurile pentru reabilitarea punții. Ne bucurăm că am găsit deschidere și implicare la primarul din Vima Mică, Liviu Balint, care este dispus să ofere sprijin acestei inițiative a noastre. Dacă lucrurile evoluează conform graficului, la sfârșitul lunii mai panourile de lemn vor fi gata asamblate. Căutăm soluții pentru a le putea transporta până la baza punții. Relieful zonei face sarcina foarte dificilă. Am fi bucuroși dacă pentru partea finală a proiectului am găsi disponibilitate la cei din zonă sau la iubitori ai Cheilor să se implice voluntar” – au precizat reprezentanții GeoMMed.