Cuvintele sunt dar dumnezeiesc! Sunt precum oxigenul, auzul sau privirea. Cuvintele stau la temelia identității noastre. Ne ajută să spunem: suntem noi! Ele asigură transmiterea gândirii fiecăruia. Cum spunea un poet spaniol, adevărata libertate nu înseamnă să spunem ceea ce gândim, ci să gândim ceea ce spunem. Asta înseamnă a trăi în adevăr. Acum trecem printr-un moment de criză și ne împovărează șocurile informației din toate părțile. Suntem martori la comunicări partizane. Mi se pare o nelegiuire să politizezi boala și moartea. Asta se întâmplă în pandemie. Noi nu am trăit o folosire, cu atâta cruzime a cuvintelor, în for public. În numele unei libertăți, înțeleasă pe dos, cuvintele sunt dezonorate. De ce nu mai avem un echilibru în dialogul nostru? Nu cel care strigă mai tare are dreptate. Strigătul dezonorează cuvântul.
Nici criza nu ne îmblânzește. Ba, ne sporește furia. Ne obișnuim să fim narcisiști, să prețuim mai mult consumul decât cultura. Legile publice trebuie să aibă grijă de siguranța noastră. Însă legile publice, fără libertate, sunt periculoase. Augustin Buzura spunea în repetate rânduri: „Câtă cultură atâta libertate, câtă cultură atâta demnitate. Un popor deculturalizat este ușor de manevrat.” Da, cultura este un bun esențial. Nu se cântărește la farmacie, nici la cherhana, ci are un echilibru social important. Dă durată unui popor. Oare această pandemie, cu toate urmările ei, ne va face mai buni? Prefer să convoc onoarea cuvântului speranță. Deși trăim într-o stare de izolare, de distanțare fizică, ne dăm seama că soluțiile individuale nu sunt suficiente, trebuie să reînvățăm să conviețuim. Și în sat, și în oraș, și în țară, dar și în lume. Cultura este un mijloc profund de comunicare între oameni.
De aceea, am rămas dezamăgit că în toată această zbatere bugetară, despre cultură nu s-a vorbit. Totul se pune pe seama crizei. Eu pledez pentru onoarea cuvintelor. Onoarea cuvintelor Limbii Române. Cum putem face acest regal sufletesc? Eu am învățat acasă, într-o atmosferă evlavioasă, să pun preț pe fiecare cuvânt. Și acum îmi stăruie în minte vraja cuvintelor-madlenă, din copilărie. Acele dulci ca prăjiturile de Paști, cuvinte nobile și evlavioase. Pentru mine ca scriitor, sunt o avere. Am învățat prin vreme semnificația profundă a sintagmei: pe cuvânt de onoare! Am trăit și vremea în care o vânzare de pământ nu se făcea la notar, ci prin cuvântul de onoare. Aldămașul era sigiliul garantat. Și târgul nu se desfăcea. Așa își luau angajament întru adevăr. Astăzi, când asistăm la discuții cu caracter politic sau ideologic, am sentimentul că uneori și-au pierdut noblețea cu care au venit în lume.
Poetul spaniol Luis Garcia Montero, autorul cărții „Baladă la moartea poeziei,” un discurs estetic pe tema relației eului cu cotidianul, observă că multe cuvinte, care au deschis lumea, sunt folosite astăzi într-un mod mincinos. Pentru că s-a produs o ruptură între conștiință și limbaj. O mare minciună, care înglobează ceea ce este intim, privat și ceea ce este de for public. Este vorba de onoarea cuvintelor, pusă în legătură cu demnitatea spiritului. E nevoie de semnale salvatoare, deoarece trăim într-o lume mercantilă, o lume care prețuiește mai ales banii, și întoarce spatele cuvintelor de onoare. Și iar mă întorc la curajul cuvântului speranță. Cum spuneam, cuvintele nobile se învață în școala prunciei, în clase cu respect pentru cuvintele frumoase. Lumea se schimbă, cuvintele online își pierd tocmai din însușirea nobilă.
Să facem precum Demostene. Cel care având probleme cu rotunjirea cuvintelor, le-a rostit singur, în fața mării, ajungând un mare orator al antichității. Da, onoarea cuvintelor! Închei cu un text al poetului spaniol dintr-un recent interviu: „Acasă, folosesc cuptorul cu microunde pentru a-mi prepara mâncarea, tehnologia e, fără îndoială, de mare utilitate. Dar, pe lângă micul dejun, am o problemă care nu-mi dă pace – și aceasta are legătura cu viața, cu moartea, cu iubirea. Și atunci, față de această problemă, ceea ce m-au învățat cultura, poezia îmi e de folos. Provocarea noastră, una mare, e aceea că știința și tehnica își găsesc rădăcinile în ceva profund uman. Pe de altă parte, și poezia, dacă nu are legătură cu lumea, poate fi inutilă.”
Și nu uită onoarea cuvintelor. Onoarea cuvintelor Limbii Spaniole. Deoarece la început a fost Cuvântul!
