Turneul VI al Diviziei A1 la volei masculin a pus capăt turului de campionat, prima parte a stagiunii derulându-se sub formă de turnee. Ştiinţa Explorări nu a avut un parcurs aşa cum şi-a propus, pandemia de coronavirus care s-a abătut asupra echipei antrenate de Marius Botea fiind principalul „adversar”. Din acest motiv, voleibaliştii băimăreni s-au văzut nevoiţi să nu participe la primul turneu, cele două jocuri cu „U” Cluj şi Ştiinţa Bucureşti fiind pierdute cu 0-3 la „masa verde”, confruntări de unde Ştiinţa Explorări avea şanse să obţină puncte.
Cum bugetul clubului este unul la limită, doar de supravieţuire, nici cerinţele nu pot fi prea mari şi atunci e greu să te iei la trântă cu echipe mult mai bine susţinute financiar. Ca atare, Ştiinţa Explorări nu are cum să-şi propună accederea în play-off, decât o clasare cât mai mulţumitoare în partea a doua a clasamentului. La jumătatea drumului, formaţia coordonată de Marius Botea ocupă poziţia a 9-a, în urma victoriilor repurtate împotriva ultimelor două clasate, dar în retur ne dorim ca succesele să vină şi în dauna unor adversari din faţă.
Rezultatele turneului VI
• Zalău: SCM Zalău – Dinamo Bucureşti 3-0; Ştiinţa Bucureşti – CSU Braşov 3-0; Dinamo Bucureşti – CSU Braşov 3-0; SCM Zalău – Ştiinţa Bucureşti 3-0; Ştiinţa Bucureşti – Dinamo Bucureşti 0-3; CSU Braşov – SCM Zalău 0-3. • Dej: Unirea Dej – „U” Cluj-Napoca 3-0; Steaua Bucureşti – Unirea Dej 3-1; „U” Cluj-Napoca – Steaua Bucureşti 1-3. • Craiova: CS UV Timişoara – Ştiinţa Explorări Baia Mare 0-3; SCMU Craiova – Arcada Galaţi 1-3; SCMU Craiova – CS UV Timişoara 3-0; Arcada Galaţi – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3-0; Arcada Galaţi – CS UV Timişoara 3-0; Ştiinţa Explorări Baia Mare – SCMU Craiova 0-3.