Începe perioada Triodului

0
255

Triodul e o perioadă din anul liturgic bizantin, cuprinzând Postul Mare, urmat de săptămâna mare, și precedat de o perioadă pregătitoare pentru începutul Postului Sfintelor Paști. Numele acestei perioade vine de la faptul că în acest timp se cântă doar trei ode poetice la utrenie, în loc de nouă, câte se cântă peste an. Etimologia cuvântului triod își are originea în limba greacă și vine de la cuvântul triodion format din cuvintele tria (trei) și odi (odă), adică cântare din trei ode/ strofe.
Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului, duminică, 9 februarie 2020, după care urmează o săptămână relativ obișnuită din punct de vedere liturgic și ascetic, în care marți, 12 februarie, și vineri, 14 februarie, nu sunt zile de post, sunt notate în calendar cu harți. Duminică, 16 februarie este Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, cu care începe o săptămână obișnuită din punct de vedere gastronomic, în care miercuri și vineri sunt zile de post. Duminică, 23 februarie, este Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, iar începând de luni dimineața are loc lăsatul secului de carne și se pot mânca doar lapte, brânzeturi, ouă și pește. Sâmbăta dinaintea acestei duminici este pomenirea morților sau Moșii de iarnă. Urmează duminica izgonirii lui Adam din rai, ultima în care se mai mănâncă de frupt, este lăsatul secului de brânză, pentru că a doua zi, luni, 2 martie 2020, se intră în Postul Sfintelor Paști.
Aceste duminici de intrare în triod au câteva caracteristici liturgice, dintre care cele mai însemnate sunt troparele și condacele proprii, apoi polieleul cuprinzând Psalmul 137: «La râul Babilonului», precum și troparul «Iată mirele» la Utrenie și Vecernie.
Perioada Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului, până în Sâmbăta Mare (sâmbăta înainte de Sfintele Paști, ultima zi din Postul Mare). Sunt, în total, 10 săptămâni care au menirea de a ne pregăti cu și în Hristos cel Răstignit și Înviat.
Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) și de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.