Concursul judeţean „Puşculiţa cu surprize”

1
2431

Proiectul educaţional „Puşculiţa cu surprize” a debutat în luna noiembrie 2016, sub îndrumarea coordonatoarei profesoarei Mariana Ferţigan, inspector şcolar. Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Vişeu de Sus şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare de Colţ” Baia Mare au demarat acţiuni în cadrul acestui proiect judeţean, sub egida proiectului naţional „De la joc la educaţie financiară”, care se adresează preşcolarilor. În perioada 27 martie – 2 aprilie 2017, proiectul a fost înscris în programul internaţional „Global Money Week” (Săptămâna Mondială a Banilor), iniţiat de Banca Naţională a României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International (CYFI), eveniment internaţional în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar. Anual, această iniţiativă adună organizaţii din multe ţări şi implică milioane de preşcolari, elevi şi studenţi. „Ne-am adus şi noi aportul la premiul obţinut de România, în 3 mai 2017, la Berlin, pentru proiectele de educaţie financiară adresate copiilor şi tinerilor”, ne-a spus Violeta Paşcu – director Grădiniţa nr. 1 din Vişeu de Sus.
Marţi 9 mai, a fost o zi specială: s-a desfăşurat activitatea principală a proiectului, organizată sub forma unui concurs pe trei secţiuni, având la bază atât parte teoretică cât şi practică. Au participat 200 de preşcolari şi 70 de cadre didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9 Sighetu-Marmaţiei, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12 Sighetu-Marmaţiei, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Sighetu-Marmaţiei, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10 Borşa, Grădiniţa Crasna Vişeului, Grădiniţa Mocearschi Petrova, Grădiniţa Hera Petrova, Grădiniţa Susai Petrova, Grădiniţa Curţi Petrova, Grădiniţa Leordina, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Vişeu de Sus, Grădiniţa cu Program Normal Veronica, Şcoala Gimnazială Rona de Sus, Grădiniţa Coştiui, Grădiniţa nr. 255 Bucureşti, Grădiniţa Vozoc-Ruscova, Grădiniţa Soloşteanu-Ruscova, Şcoala Gimnazială nr. 195 Bucureşti, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Vişeu de Sus, Grădiniţa cu Program Prelungit „Cei 7 pitici” Buzău, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 34 Braşov, Grădiniţa cu Program Normal nr. 4 Caracal, Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Fârţăneşti-Galaţi, Grădiniţa „Step by Step” Satu Mare, Grădiniţa „Step by Step” Baia Mare, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 10 Baia Mare, Grădiniţa cu Program Prelungit Târgu Lăpuş, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 34 Zărneşti-Braşov şi Şcoala Gimnazială Rona de Sus.
Cei 60 de participanţi la concurs au fost premiaţi într-un cadru festiv, premiile fiind oferite de Banca Comercială Română Vişeu de Sus – director Leontin LIPOSCHI şi de Asociaţia de Promovare a Performanţei în Educaţie – preşedinte Ligia GEORGESCU GOLOŞOIU.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.