Administraţia din Coltău vrea să reabiliteze Castelul Teleki de ani buni, însă fără prea mare succes. Astfel, de-a lungul vremii au venit miniştrii, secretari de stat şi toţi au promis fonduri de reabilitare, dar, din păcate, nimic nu s-a concretizat până în ziua de azi.
Acum, monumentul istoric are nevoie urgentă de reparaţii, el aflându-se într-o avansată stare de degradare. Autorităţile locale au fost obligate să refacă documentaţia tehnică şi practic proiectul în totalitate, din cauză că vechimea lui nu poate depăşi doi ani şi, cum castelul nu s-a reabilitat, studiile au expirat. Totuşi, administraţia locală le-a refăcut şi sunt pregătite pentru noul exerciţiu financiar, pe fonduri europene. Documentaţia se poate trimite acum şi on-line, după noile reguli procedurile fiind mult simplificate. De asemenea, solicitantul îşi poate calcula singur punctajul, ca să vadă dacă se califică sau nu pentru finanţare. Primăria Coltău a obţinut 86 de puncte, ceea ce îi dă dreptul să ceară fonduri şi sunt mari şanse şi să le primească, de această dată. Dacă vor primi banii atunci va exista o reabilitare integrală a castelului devenit muzeu. Cuantumul total al lucrărilor s-ar ridica la circa 1,5 milioane de euro, sumă din care primăria va suporta o cofinanţare de 2%, restul fiind bani europeni nerambursabili.
Localnicii se mândresc cu castelul
Cetăţenii din Coltău se mândresc cu monumentul istoric din comuna lor. Ei spun că, datorită castelului, localitatea este vizitată anual de mii de turişti şi aşa se face cunoscută nu numai în ţară, ci şi peste hotare: „Este bine că avem aici la noi în sat Castelul Teleki, pentru că aşa ne vizitează turiştii români şi străini, suntem şi noi cunoscuţi. De asemenea, aduc şi ceva bani la buget. Păcat însă că nu se găsesc fonduri pentru reparaţii şi eu văd zilnic cum clădirea se degradează. Acum am înţeles că primăria încearcă să aducă ceva fonduri europene care nu trebuie returnate ca să renoveze castelul. Ar fi bine pentru comunitatea noastră dacă s-ar realiza acest lucru”, a spus Janos L., localnic din Coltău. „Ne mândrim cu castelul de la noi din comună, că este plin de istorie locul acesta. Datorită lui ne vizitează şi turiştii în tot anul. Vin oameni din ţară, dar şi din străinătate, din Ungaria mai ales. Ce nu îmi place este că se degradează şi primăria nu are bani ca să-l repare. Au venit la noi în comună miniştrii, oameni de la Guvern, delegaţii oficiale şi toţi au promis că vor da bani, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Ultimul ministru al culturii, care a fost la noi prin anul 2013, Daniel Barbu, a spus că va aloca bani pentru reabilitare şi după puţină vreme şi-a dat demisia, aşa că iar a rămas castelul fără fonduri cu care să se repare. Ce să facem acum decât să sperăm că odată se vor găsi bani şi pentru castelul nostru”, ne-a explicat şi Istvan Pataki, un alt cetăţean din comună.
Monumentul istoric are peste 200 de ani vechime
Castelul Teleki a fost construit între anii 1740 şi 1780 şi renovat în anul 1821. În anul 1845, administrarea moşiei a fost preluată de către Sandor Teleki, care leagă o prietenie strânsă cu poetul Petöfi Sandor. Cel din urmă îşi petrece aici luna de miere alături de tânăra sa soţie Julia Szendrey, vacanţă care îi inspiră 28 de poezii. Proprietatea din Coltău a fost vizitată, printre alţii, şi de faimosul compozitor şi pianist ungur Franz Liszt. În 1937, ultimul proprietar al Castelului Teleki, contele Ioan Teleki, părăseşte satul şi donează castelul comunei Coltău. Locul a fost transformat, în anii care au urmat, în depozit al CAP, apoi în cămin cultural, punct sanitar, iar după 1989 aici au funcţionat o şcoală primară, grădiniţă şi biblioteca din comună.
Muzeul „Teleki-Petőfi” a fost înfiinţat în anul 1960, vizitatorii având la început acces într-o singură încăpere. Cu timpul, muzeul s-a extins şi în celelalte încăperi de la etaj, unul dintre cele mai îndrăgite exponate fiind patul nupţial al poetului şi al soţiei sale Julia Szendrey. Castelul Teleki este una dintre puţinele proprietăţi vechi din Maramureş pentru care nu s-au depus cereri de retrocedare. Surse neoficiale estimează valoarea sa la circa un milion de euro. În zonă descinde un număr impresionant de turişti români şi unguri în fiecare an, în medie 150.000 de vizitatori străini, aşa cum declară şi primarul Lajos Csendes, care, de altfel, priveşte cu optimism începerea lucrărilor de reabilitare. Nu numai castelul şi muzeul stârnesc nostalgii turiştilor. Parcul şi drumul până la Izvorul lui Vaida, vechiul traseu nocturn al poetului, sunt la fel de umblate de călători.